Frumoşii evului mediu

Am dat peste trei apelative, în cazul acesta - supranume -, identice, ale unor trei cunoscuţi conducători din spaţiul sud-est european. Primii doi au fost fraţi şi au purtat pe rând coroana de ţar vlaho-bulgar: Petru, zis şi Kalopeter (1185-1190), şi Ioniţă, zis şi Kaloioannes/Kalojan (1197-1207), compus cu adjectivul “kalos”, care în greacă înseamnă “frumos”. Al treilea a fost Radu cel Frumos, domn al Ţării Româneşti între 1462-1475, cu întreruperi (în locul fratelui său, Vlad Ţepeş, îndepărtat de la tron de către sultanul Mahomed al II-lea). Sunt sigur că mai există astfel de supranume şi că au desigur o semnificaţie mai puţin de natură fizionomică. O primă opinie s-ar lega de calitatea morală a celor trei personaje. Ar putea fi “frumoşi” cu sensul de “buni” (un cuvânt care iar ar ridica o grămadă de întrebări). Să exclud semnificaţia fizionomică ar însemna totuşi să nu iau în seamă corespondenţa strânsă între suflet şi trup din concepţia medievală, potrivit căreia frumuseţea e dovada bunătăţii. Dar de ce să fi fost ei buni? “Cercetările continuă.”