Spre Levant, monşer!

Pe 28 noiembrie au fost lansate la standul editurii Humanitas, în cadrul târgului internaţional de carte Gaudeamus, două cărţi de istorie, scrise de autori cunoscuţi (şi controversaţi, uneori) în spaţiul public românesc. Vladimir Tismăneanu a publicat o analiză a revoluţiilor din 1989 în Despre 1989. Naufragiul utopiei, în colecţia cu “Despre…” (ale cărei volume concentrate dinamizează “piaţa” ideilor). Conţinutul acestui dosar de eseuri atinge şi momentele din 1956 (Revoluţia din Ungaria) şi 1968 (“Primăvara” de la Praga), şi discută mai pe larg unele aspecte şi preliminarii ale Revoluţiei din România. A doua carte, cea a lui Lucian Boia, se numeşte “Germanofilii”. Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial. Este o lucrare de cercetare (Lucian Boia a devenit cunoscut prin lucrările sale de sinteză) structurată în două parţi, prima analizând dilemele românilor înaintea intrării României în război, iar a doua catalogând acei intelectuali marcanţi care au fost pentru intrarea României în război de partea Puterilor Centrale. Lucru curios, printre ei nu se află Petre Carp şi Titu Maiorescu, figuri aproape clişeu ale germanofiliei, probabil din cauză că autorul a evitat cât s-a putut oamenii politici în partea prosopografică.

De obicei, riscul de a judeca, si nu analiza, trecutul recent, trait intr-o oarecare masura (la Revolutie aveam 3 ani), mi-a dat prudenta de a nu ma atinge de istoria “tranzitiei” romanesti. Dupa 20 de ani in care am crescut si curiozitatea mi s-a augmentat, prudenta in fata istoriei devine sora ori cu prostia, ori cu iresponsabilitate, ori cu indiferenta. Asadar, a venit timpul sa mai aflu si eu ce n-am citit sau ascultat la timp despre Ciau-Ciau Bambino si Cucuveaua FSN-ului. Cele trei carti peste care imi pun burta sunt:

Lucian Boia, Romania, tara de frontiera a Europei (Bucuresti, Humanitas, 2005), o sinteza de istorie a Romanilor in varianta autorului.

Horia-Roman Patapievici, Politice (Bucuresti, Humanitas, 1996), o colectie de articole, scrisori, eseuri si alte texte scurte care mi-au intarit aderenta fata de ideile lui Patapievici, desi as numi acest atasament un rezultat al seductiei exercitate de scrierile lui, deoarece nu am cunostintele si experienta necesare  pentru a-l citi critic. Ideile lui Patapievici sunt considerate de multi cititori radicale si antiromanesti, de unde o intreaga dezbatere intre cititori. Eu le vad ca fiind izvorate din eruditie si acribie – nu mai zic si de experienta -, dar – inca o data – sunt tanar si va trebui sa recitesc volumele sale peste cativa ani. Dupa mine, a reciti (si bineinteles, a re-reflecta pe marginea lecturii) e una din caile spre intelepciune (nu, zău!?).

Anne Planche, Ariadna Combes, Mihnea Berindei, 13-15 iunie 1990. Realitatea unei puteri neocomuniste (Bucuresti, Humanitas, 2006), cu un valoros material de istorie orala.