Spre Levant, monşer!

Un colectiv de cercetare de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, condus de lectorul Constantin Bărbulescu, a elaborat proiectul intitulat Modernizarea lumii rurale in România la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Dimensiunea sanitară şi igienică, care a obținut un grant CNCSIS. Unele rezultate ale cercetărilor au fost făcute cunoscute la București în cadrul unei conferințe de vinerea trecută, intitulată Lumea rurală românească în discursul elitei din epoca Regulamentelor Organice până la Primul Război Mondial, organizată de catedra de istoria românilor de la Facultatea de Istorie, Universitatea din București și la care au participat cu comunicări: Lidia Trăușan-Matu, Adriana Belu, Bogdan Popa, Silviu Hariton, Oana Mihaela Tamaș, Constantin Bărbulescu, Cristina Gudin, Ștefan Silviu Ciobanu și Alin Ciupală (ordinea prezentărilor). Masteranzi, doctoranzi și doctori s-au întâlnit „să pună diagnosticul” stadiilor – parțiale, periferice, segmențiale – modernizării în lumea rurală din România Mică de secol XIX. Pe hârtie va apărea în curând, retipărită și colecționată, întreaga legislație sanitară (sau cu implicații sanitare) din epocă într-un volum ce se va dovedi – cred eu – foarte util prin potențialul pe care îl va servi pentru viitoarele studii – care trebuie încă scrise – despre starea de sănătate a 80% din poporul de atunci.

La editura Tritonic au apărut în colecția Istorie trei cărți scrise de cadre universitare de la Facultatea de Istorie a Universității din București. Carol Căpiță, specialist în antropologie și preistorie, a pus în cele din urmă pe hârtie dilemele, descoperirile și ipotezele în legătură cu civilizația miceniană, reunite sub titlul Bordeiul și palatul. Meșteșugari în lumea miceniană. Ceilalți doi autori, Alin Ciupală și Cristina Gudin, au publicat două suporturi de curs universitar privind istoria modernă a românilor, cu titlurile: Istoria modernă a românilor. Organizarea statului și a sistemului instituțional, respectiv Istoria modernă a românilor. Cultură și modernizare. Dimensiunile reduse ale acestor două cursuri nu trebuie să vă descurajeze, textul este foarte concentrat și în același timp accesibil.

Alin Ciupală, Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea: între public şi privat, Bucureşti, Editura Meridiane, 2003.

Cu greu şi-au făcut loc studiile “de gen” în istoriografia românească din ultimii ani. Istoria românilor e împănată cu personalităţi masculine, iar reprezentantele feminine îşi fac loc cu greu, de cele mai multe ori graţie deschiderii (sau bunăvoinţei) unor istorici. În cazul de faţă, Alin Ciupală, profesor la Universitatea din Bucureşti, aduce femeia în prim-plan, o scoate în atenţia cititorilor nu din secolul XX – emancipat, ci din presupus-masculinizatul secol XIX. O iniţiativă fără mari şanse de reuşită, am spune, pentru cazul românesc, fără să ştim cât ne înşelăm. E nevoie doar de a ne schimba perspectiva, dacă nu mentalitatea. Din multitudinea de surse, autorul a reuşit să găsească şi să analizeze discursul pro-feminin sau feminist, minoritar în raport cu discursul masculin. De fapt, o mare parte din referirile la femeie provin din sfera masculină, ceea ce ne oferă posibilitatea de a vedea modul de raportare al celor două genuri. În cele din urmă, aşa cum demonstrează Alin Ciupală, femeia româncă reuşeşte să iasă din sfera privată şi să aibă o importantă contribuţie la modificările societăţii moderne româneşti. Femeia nu este spectatorul istoriei, ea este şi actor, poate chiar mai talentat decât bărbatul.

Cartea de faţă e destinată unui segment considerabil de cititori, fiind scrisă într-un stil accesibil, aerisit. Femeia e plasată în context, aşa cum arată şi titlul, deci cartea se transformă într-un eseu despre societatea românească în curs de modernizare. Dorind să urmărească diferite aspecte ale prezenţei feminine în mentalul şi spaţiul românesc, autorul abordează atât analiza de discurs – juridic, ideologic, creştin-moral -, cât şi analiza unor fenomene: educaţia, diferitele stadii ale emancipării. Imaginea femeii în epocă este un necesar istoriografic discutat şi în această lucrare. Scurt şi cuprinzător (cartea are mai puţin de 200 de pagini), autorul nu are pretenţia de a face o inventariere a prezenţei feminine în spaţiul românesc. Principalele obiective sunt analiza şi deschiderea unor noi subiecte de discuţie sau cercetare.