Frumoşii evului mediu

Am dat peste trei apelative, în cazul acesta - supranume -, identice, ale unor trei cunoscuţi conducători din spaţiul sud-est european. Primii doi au fost fraţi şi au purtat pe rând coroana de ţar vlaho-bulgar: Petru, zis şi Kalopeter (1185-1190), şi Ioniţă, zis şi Kaloioannes/Kalojan (1197-1207), compus cu adjectivul “kalos”, care în greacă înseamnă “frumos”. Al treilea a fost Radu cel Frumos, domn al Ţării Româneşti între 1462-1475, cu întreruperi (în locul fratelui său, Vlad Ţepeş, îndepărtat de la tron de către sultanul Mahomed al II-lea). Sunt sigur că mai există astfel de supranume şi că au desigur o semnificaţie mai puţin de natură fizionomică. O primă opinie s-ar lega de calitatea morală a celor trei personaje. Ar putea fi “frumoşi” cu sensul de “buni” (un cuvânt care iar ar ridica o grămadă de întrebări). Să exclud semnificaţia fizionomică ar însemna totuşi să nu iau în seamă corespondenţa strânsă între suflet şi trup din concepţia medievală, potrivit căreia frumuseţea e dovada bunătăţii. Dar de ce să fi fost ei buni? “Cercetările continuă.”

Athena cea cu ochi de bufniţă

Bufniţa prezentă pe monedele antice ale Atenei m-a trimis repede cu gândul la desenele animate în care profesorul era reprezentat de o bufniţă. Asocierea acestei păsări-simbol cu înţelepciunea este o consecinţă a modului în care atenienii o reprezentau pe zeiţa eponimă Athena, cunoscută ca divinitate a Înţelepciunii şi a Războiului, pe unităţile monetare. În Odiseea, zeiţa Athena este numită glaukpis - cea cu ochi de bufniţă -, datorită ochilor ei mari şi rotunzi. Atributul înţelepciunii a fost transferat, aşadar, către bufniţă, pornindu-se de la fizionomia Athenei. Aspectul ochilor, precum şi legătura sufletului/spiritului cu ochii, sunt două lucruri cărora lumea greco-romană, continuând cu lumea creştină, le acordă o foarte mare importanţă.

Introducţiune

Stimaţi boieri si stimate boieroaice,

Avand in vedere ca nu e deloc usor sa adopti un limbaj demult inecat in colbul Curtii Vechi, va anunt de la inceput ca voi renunta din comoditate la scrisul de epoca si la cel cu diacritice (intervenind insa acolo unde e nevoie, sau daca vreo entitate academica ma obliga).

Ce imi propun eu cu acest blog e… putin cam lipsit de rigurozitate, dar sa zicem ca o sa fie la fel de pestriţ precum Orientul. Nu vreau sa imi incadrez micile studii in nicio perioada, pentru ca anii sunt niste lipitori nesatule ale istoriei, insa o sa imi concentrez privirea asupra a tot ceea ce face ca Balcanii si Orientul Apropiat (cu extinderile spatiale cuvenite unei istorii neincorsetate) sa aiba acel ceva pitoresc pe care il recunoastem cu totii, dar pe care nu-l putem defini.

Prin analiza, spirit critic (care sa nu se rezume insa la documentele scrise) si mult-dorita obiectivitate o sa incerc sa prezint cat mai clar civilizatia care pe unii i-a sedus, iar pe unii i-a dezgustat. Aceasta civilizatie, departe de a fi unitara, si-a schimbat de-a lungul secolelor consistenta, dand dovada de dinamism, cu un ritm propriu pe care multi occidentali nu l-au inteles.

Sper ca proiectul acesta sa ajunga la rezultatele pe care le intrevede, depinzand insa de entuziasmul care ar trebui sa ma calauzeasca si de provocarile care ar trebui sa vina din partea voastra. Si acum, sa scriu orice, numai sa scriu!