Spre Levant, monşer!

THOM, François, Limba de lemn, București, Humanitas, 2005, traducere de Mona Antohi după ediția franceză din 1987 (La Langue de Bois, Paris), studiu introductiv de Sorin Antohi.

I.      DESCRIEREA LIMBII DE LEMN

Sintaxa

Substantivarea

• Verbul e într-o oarecare măsură redus la o funcție auxiliară
• „echivocul atemporalității” (p. 42)

Absența deicticelor

• Deictice = semnificația lor „nu poate fi definită fără o referință la mesaj” (ex. pronumele personal pers. I, II, sg.)

Construcțiile pasive și impersonale

• „accentul cade întotdeauna pe procese. Notațiile temporale sunt rare.” (p. 44)

Comparativele

Modul imperativ

• Ex. „trebuie să”
• „Combinarea stilului imperativ cu discursul voluntarist este tipică limbii de lemn; nicăieri în altă parte nu se regăsește această oscilație între poli opuși, între discursul obiectiv al științei și pocnetul peremptoriu al sloganului”. (p. 46).

Lexicul – vocabularul sărăcit și axiologizarea termenilor

Maniheismul

• „Prima și cea mai importantă din aceste idei-forță este cea a unei lumi radical divizate în două tabere adverse și ireconciliabile”, p. 48.
• Termeni din registrul militar – „citind presa comunistă, ai impresia unei societăți veșnic mobilizate”, p. 48.
• „Dar dualismul are o altă consecință, extrem de importantă: nici un cuvânt din limba de lemn nu este inocent, toate sunt preinterpretate. Anumiți termeni se aplică lumii rele destinate să piară, alții sunt apanajul forțelor viitorului. Fiecare concept aparține uneia din cele două lagăre – sau, mai curând, fiecare concept se definește prin contrariul său, prin intermediul opoziției fundamentale comunist/dușman”. (p. 49).

Metafora organismului

• „Ideologia are nevoie de sancțiunea organicistă pentru a-și acredita discursul și este lesne de înțeles de ce: imaginea organismului impune spiritului ideea de determinism și atestă mai ales perseverența unei naturi date în ființa sa”. (p. 53)
• „Timpul se manifestă în realizarea programelor; el este continuu și fără surprize. Istoria se pliază pe aceeași necesitate imanentă ca ființele biologice; se merge până la a vorbi de „dezvoltare natural-istorică””.(p. 54)
• „După cum ființa biologică se conformează unui program prestabilit, la fel și organismul social se dezvoltă după niște planuri. De unde superioritatea socialismului: cu economia planificată, omul ia asupra sa ceea ce înainte nu depindea decât de jocul brutal al legilor lumii fizice; el deansează într-un fel necesitatea, elaborând el însuși planurile de dezvoltare socială pornind de la analize științifice”. (p. 56)

Organicism și voluntarism: incarnarea

• „termenul de „incarnare” desemnează în același timp procesul prin care legile istoriei se realizează, și avangarda în acțiune care accelerează sau anticipează acest proces”. (p. 62)

Reflectarea și forma

• „A reduce forma la reflectare, a descoperi, sub multiplicitatea perfidă a formelor, un conținut echivoc și veritabil: acestea sunt adesea pretextele discursului de lemn”. (p. 64)

Stilul – „Nici o lucrare, nici un articol redactat în limba de lemn nu-și trădează autorul, cu excepția poate a unor opere de Stalin și Lenin”. (p. 69)

Retorica, Aristotel și limba de lemn

• Lipsa clarității, lipsa adecvării = non-stil, stil prost.
• „Totuși există o adecvare în limba de lemn, foarte îndepărtată, e drept, de cea avută în vedere de antici. Este cea în virtutea căreia cuvintele se plasează potrivit unui ritual cunoscut de toți, este o adecvare pur internă, care nu se referă decât la mecanismele limbii înseși”. (p. 73)
• O rigidă etichetă verbală (deși „invenția este ansamblul procedeelor prin care el (limbajul, n.n.) se disimulează”, p. 73).
• Greu de citit și de spus.

Hiperbolă și eufemism

• „Limba nu mai are nimic și pe nimeni de însoțit, ea nu poate să meargă decât solitară pe poteci cunoscute pe de rost în cele mai mici amănunte. Ea nu ajută la nașterea unei idei, ea nu formulează; funcția sa este de a reține ecoul cuvântului original și definitiv al Părinților fondatori”. (p. 79)