Paul Goma – “Culoarea curcubeului ’77″
Paul Goma, Culoarea curcubeului ’77 (Cutremurul oamenilor) şi Cod “Bărbosul” (Din dosarele Securităţii, 1957-1977), Iaşi, Polirom, 2005.
Cronica anului 1977, pe care Paul Goma a scris-o la începutul exilului său (împreună cu familia sa) la Paris – adică în 1977-1978 -, are două titluri, în funcţie de public. Titlul serios e “Cutremurul oamenilor”, Paul Goma suprapunând dezastrul cutremurului din martie peste vieţile ne-norociţilor de români, dintre care un grup va adera la “mişcarea Paul Goma” şi va zgudui puţin sistemul. Ca să vă lămuresc pe unii dintre voi, este vorba de acţiunea de solidarizare a unui grup de români cu semnatarii Chartei 77 din Cehoslovacia, acţiune iniţiată în România de Paul Goma printr-o serie de scrisori adresate preşedintelui Nicolae Ceauşescu, scrisori deschise, texte-program. Iniţiativa de solidarizare s-a transformat repede într-o mişcare propriu-zisă pentru respectarea drepturilor omului în R.S. România. Securitatea a înăbuşit mişcarea, după câteva săptămâni de hărţuială şi supraveghere, Paul Goma fiind arestat în aprilie, bătut, anchetat, eliberat, apoi trimis în exil – fiind un dizident anticomunist nedorit de către Putere.
Al doilea titlu, care mie îmi place, este ironicul “Culoarea curcubeului ’77″, dat ca potenţial răspuns celor care l-ar fi întrebat următoarele pe Paul Goma (în occident):
Dacă sunt întrebat – pentru a mia oară:
- Ce a fost mişcarea pentru drepturile omului din România, în 1977? – răspund:
- O mişcare. Pentru drepturile omului. În România. În 1977.
Dacă, în continuare, sunt întrebat:
- Ce culoare a avut? – răspund:
- Ce culoare poate avea o mişcare pentru drepturile omului – chiar dacă acel om este român (deci tricolor)? Nici una. Dacă trebuie – deşi nu văd de ce ar trebui să colorăm totul -, ei bine: culoarea curcubeului. Acum e limpede?
Nu, nu e mai-limpede.
Ca să fie mai puţin ne-limpede, voi încerca să povestesc ce s-a întâmplat în 1977, în România.
Nu sunt istoric, nici sociolog, nici om politic (şi mă bucur că nu sunt, fiind liber să nu colorez cu văpselele lor).
Sunt, întâmplător, scriitor. Acel animal care povesteşte ce ştie, chiar dacă, uneori, nu ştie ce povesteşte. (p. 8)
Pe lângă relatările despre tensionantele evenimente din iarnă-primăvară, Paul Goma din nou ne răsfaţă cu detalii din lumea scriitorilor de atunci şi cu interpretări ale istoriei pe care a trăit-o (în Basarabia, în Ardeal, în Bucureşti). Listele lungi de persoane la care se referă pe parcursul mărturiilor presupun din partea cititorului cunoştinţe relative la perioada 1944-1977, asta pentru a savura textul. Altfel (dar şi în consecinţă), şi “Culoarea curcubeului ’77″ reprezintă o sursă pentru istoricii literari, eseişti etc. Volumul de la Polirom are şi “recolta” de documente extrase din arhivele Securităţii, privindu-l pe Paul Goma.
