Spre Levant, monşer!

Istorie şi iar istorie

Pentru o istorie cromatică. (1) Toponimele migratorilor din Asia Centrală

cu un comentariu

250px-Siege_of_Nándorfehérvár_Belgrad_TurkUn lucru interesant despre care ne spunea Tudor Teoteoi în anul I se referea la alternanţa toponimică a popoarelor de origine turcică sau turanică – (proto-)bulgari, pecenegi, cumani, turci osmanlîi, unguri – între alb şi negru. Poate cea mai folosită antonimie de ordin cromatic, dualismul alb-negru este prezent în aproape toate culturile (exemple figurative celebre sunt taijitu – monograma yin-yang -, tabla de şah) şi este cu atât mai puternic simbolic cu cât antrenează extremele într-un conflict etern sau într-un mutualism etern.

În cazul neamurilor turcice şi turanice, observaţia noastră porneşte de la câteva toponime. Fiind vorba de migratori, mişcarea lor presupune un loc de origine şi o destinaţie. Aşezarea bulgarilor, cumanilor, turcilor în spaţiul care acoperă nordul Peninsulei Balcanice (cu zonele circumscrise ei) presupune de asemenea un sediu al puterii şi ţinuturi tributare. Apropiindu-se tot mai mult de Imperiul Bizantin şi de Regatul Maghiar, cumanii au intrat în atenţia acestor două state în secolele XI-XIII, când cronicile maghiare consemnau Cumania Neagră, teritorii supuse de cumanii veniţi de mai la est, din Cumania Albă, între Don şi Nipru (probabil un punct intermediar în avansul lor către vest, dar care în momentul consemnării reprezenta locul de origine). Ipoteza istoricilor e următoarea: un teritoriu care poartă numele de “negru” este un teritoriu supus la un anumit moment, iar cel “alb” este un teritoriu iniţial, de origine.

Numele oraşelor în care stăpânirea îşi avea sediul sunt şi mai relevante: Fehervar şi Gyulafehervar (Alba-Iulia) la unguri, Belgrad (anticul Singidunum) la bulgari, cu sensul de “Cetatea Albă”. Prin constrast, zone tributare, cum ar chiar cele din Valahia, au dobândit nume precum Caracal (“Cetate Neagră”, din cumană). Înseşi provinciile Ţara Românească şi Moldova erau denumite de către turcii otomani Kara-ulak/Kara-Iflak, respectiv Kara-Boğdan, unde adjectivul kara înseamnă “negru“. În limbile populaţiilor balcanice, toponimul Ţării Româneşti a fost preluat cu acelaşi sens: Kara-Vlaşka (bulgară şi sârbă), Mauro-Vlahia (greacă).

Cetatea Albă din sudul Basarabiei, mai cunoscută românilor, se pare că a fost denumită în felul acesta de romani (Album Castrum), cu denumirile mai târzii de Asperon Castron (locuită de pecenegi şi denumită aşa de către bizantini), Akkerman (în turco-osmană: “piatra albă”), Belgorod (în rusă), Bilhorod (în ucraineană, cum se numeşte şi azi). Din moment ce romanii au folosit şi ei asemenea nume, se pare că folosirea atributelor alb-negru în toponimie nu este doar specifică migratorilor dinspre est. Totuşi, alternanţa aceasta rezidă în conturarea unei zone cunoscute, sigure, contrastând cu o zonă mai puţin cunoscută, chiar străină, supusă dar nu asimilată. Din acest punct de vedere, numele de Album Castrum se poate integra în această schemă dacă am considera că denumirea o dădeau locuitorii ei în raport cu teritoriul din afara ei, şi nu autorităţile din Roma.

În imagine: asediul cetăţii Belgrad (1456) de către otomani, miniatură din 1584.

Written by Vlad Paşca

august 2, 2009 la 10:14 pm

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. [...] leave a comment » [Continuare de aici.] [...]


Lasă un Răspuns