Despre trecut, cu Umberto Eco
Una dintre principalele şi cele mai nobile funcţii ale lucrurilor mai puţin serioase este să arunce o umbră de scepticism asupra lucrurilor prea serioase – şi aceasta este funcţia serioasă a parodiei.
…nu întotdeauna parodiezi un model pe care îl consideri negativ; adesea, a parodia un text înseamnă şi a-i aduce un omagiu.
(Umberto Eco, 1975)
Am dat într-un târziu peste “Jurnal sumar” al lui Umberto Eco (ediţie princeps în 1963, tradus în română la Humanitas în 2004; eu citez din această ediţie românească), având surpriza de a da peste o colecţie de parodii delicioase. Majoritatea au de-a face cu literatura, dar între ele îşi fac loc câteva parodii la adresa rateurilor demersului ştiinţific de a cunoaşte o civilizaţie care nu ne aparţine. Două dintre ele sunt: Industrie şi reprimare sexuală într-o societate din Valea Padului (antropologia în oglindă) şi Fragmente (despre naivitatea şi neputinţa istoricului)… Iată nişte citate:
Ziua indigenului milanez se desfăşoară după ritmurile solare elementare. El se trezeşte devreme pentru a se ocupa de sarcinile tipice acestei populaţii, culesul de oţel de pe plantaţii, cultivarea de bare metalice, argăsirea de materiale plastice, comerţul cu îngrăşăminte chimice în interior, semănatul de tranzistoare, dusul la păscut al scuterelor, creşterea de alfaromeo şi aşa mai departe.( ediţia Humanitas, p. 80)
Ţinut constant în această stare de rătăcire, indigenul trăieşte într-o tensiune persistentă pe care şefii îi permit să şi-o descarce doar la festivităţile colective, când populaţia se revarsă în pâlcuri în construcţii imense de formă elipsoidală din care răzbate fără încetare o gălăgie înspăimântătoare. [...] Constrânşi aşadar să urmărim manifestaţia de afară, la început, pe baza zgomotelor asurzitoare, am formulat ipoteza că era vorba de ritualuri orgiastice; dar apoi oribilul adevăr ne-a devenit clar. În aceste împrejmuiri indigenii se dedau, cu consensul şefilor, unor ritualuri de canibalism, devorând fiinţe omeneşti cumpărate de la alte triburi. (ibidem, p. 82)
Şi vom aminti că ştiinţa italiană a epocii făcuse fără îndoială mari progrese în studiile de genetică, chiar dacă acele cunoştinţe erau probabil folosite în scopul unei eugenetici rasiste, după cum sugerează capacul unei cutii care trebuie să fi conţinut un medicament pentru îmbunătăţirea rasei, cu inscripţia: “Omo (alterare a latinescului Homo şi contracţie argotică a italicului Uomo) de un alb strălucitor”. (ibidem, p. 22)
