Spre Levant, monşer!

Acum o săptămână, plecam cu trenul din Brașov spre ”capitală” și, ca la început de drum, priveam galeș pe geam la noroaiele cartierelor. Câteodată ți se întâmplă să observi un detaliu pe care îl ignorai de mult timp, iar în acel moment te cheamă obsesiv. Am observat blocurile. Un macro-detaliu. Sutele de blocuri gri, igrasiate, pigmentate cu cîte-o rufă spânzurată pe sârmă. Am încercat să le dărâm vizual și nu mi-a mai rămas în fața ochilor decât un teren pustiu. Mi-am dat seama că tocmai făcusem o tabula rasa de aproximativ 50 de ani, lungă cât un comunism în variantă autohtonă. Și mi-am zis: ”ia uite ce de s-au făcut în comunism!”, încercându-mă în clipa următoare o mustrare de conștiintă sub ”privirea” severă a Raportului Tismăneanu. Am făcut cu îndrăzneală o incursiune imaginativă în trecut. Vedeam bunicii și părinții celor de acum locuind în acele blocuri, pe vremea aceea, noi. Și am extrapolat: locuințe, locuri de muncă, salarii decente, egalitarism. Ajungeam imediat să cred că sistemul comunist adusese „un trai liniștit, fără griji”. Comunismul…ce știm noi, fiii Revoluției, despre el? Prea puține. Am fost învățați cum să îl privim, mai mult decât ce a fost în toate laturile sale. Se naște o confuzie în mintea noastră, suprapunând modul de guvernare cu istoria vieții cotidiene a anilor 1948-1989. Pe câți i-a atins comunismul acela condamnat? Tentația de a ne imagina o istorie contrafactuală, a ”ce-ar fi fost dacă…?”, e mare, mai ales când pare o soluție pentru a vedea ce a însemnat să trăiești într-un stat comunist.

Câte vieți, câtă diversitate, în plin comunism! Câte fețe nedescoperite, câte ”comunisme” ale unei perioade lungi etichetate simplu. Treaba celor de acum trebuie să fie departe de acțiunea unui judecător. Că a fost rău, că a fost bine, cine poate spune? Ambele răspunsuri sunt valabile și se anulează reciproc. Vom trăi cu obsesia aceasta a ”ce e rău și ce e bine” toată viața, dar mai important e să vedem ce s-a întâmplat. Peste tot, cât se poate. Nu numai în închisori, nu numai în fața magazinului de carne. Peste tot. Mă întreb cum ar privi lucrurile cineva căruia nu i s-a spus că în România au fost comuniștii la putere.

Se observă foarte lesne cum cei 50 de ani de istorie devin din ce mai schematizați, sunt reduși la ”a, perioada comunistă”. Problema mea nu e una de punere în balanță a trecutului privind din prezent. Ar fi o nerozie dacă mi-aș propune acest lucru. Problema mea e una de corectitudine istoriografică. Cărțile lui Lucian Boia m-ar descumpăni (ce e corect? m-aș întreba), dar conștientizarea relativismului ar putea pregăti o mai eficientă tratare a istoriei. Atât de sensibil, trecutul recent, recunoscut de martorii în viață, e o sursă a dilemelor.