“De ce nu au cucerit otomanii Ţările Române?” în opinia lui Mihai Maxim
Întrebarea aceasta a existat permanent în minţile istoricilor români şi continuă să existe, atâta timp cât răspunsul nu e definitiv. Dintre cei preocupaţi în mod special de relaţiile româno-otomane, osmanistul Mihai Maxim s-a ocupat intens de această problemă, pe care a tratat-o în numeroase articole de specialitate, precum şi în volumul intitulat “Ţările Române şi Înalta Poartă (Cadrul juridic al relaţiilor româno-otomane în Evul Mediu)” (Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1993). În acest volum, autorul prezintă cititorilor o listă bogată de cauze sau factori care “numai luaţi în bloc, ne pot explica de ce otomanii n-au cucerit ţările române”. Printre motivele invocate se numără: solidaritatea internă (p. 114) datorată centralizării, solidaritatea “celor trei ţări româneşti surori” (p.116), specificul organizării militare a Ţărilor Române (p. 117-120), “diplomaţia activă, suplă, de echilibru, între laturile triunghiului de forţe agresive înconjurătoare” (p. 120), “teama Porţii de complicaţii ulterioare” (p. 122). De asemenea, profesorul Mihai Maxim reconsideră tezele lansate de P.P. Panaitescu (p.126), predecesorul său în acest domeniu, teze care enunţă faptul că Ţările Române nu se aflau pe principala rută de expansiune a Imperiului Otoman, precum şi “rentabilitatea regimului indirect de dominaţie, prin intermediul unei administraţii româneşti”. Ambele sunt rediscutate şi nuanţate de către autor.
Ceea ce mi-a născut întrebări şi îndoieli a fost grupul de factori referitori la capacitatea românilor de a rezista în faţa otomanilor. O inerţie naţionalistă pare să-l conducă pe autor, până la a se folosi de date culese din “Istoria militară a poporului român” (Bucureşti, Editura Militară, 1984-1989), o lucrare în 6 volume, printre coordonatorii căreia se află şi Ilie Ceauşescu (!). La fel ca problema obsedantă a continuităţii românilor, această problemă a cuceririi Ţărilor Române rămâne încă nerezolvată pe deplin. Poate “interogarea” părţii adverse, a otomanilor, ar clarifica mai bine lucrurile. Lucrarea lui Mihai Maxim are o contribuţie importantă, însă oricine cred că e de acord cu reevaluarea şi dinamica istoriografică.
eu imi amintesc cat de uimita am fost cand ne-a spus Panaite ca a vazut tratatul de la Karlowitz. adica el l-a vazut cu ochisorii lui.
totusi, din ce-mi amintesc din materialele pentru examen, Panaite discuta si despre cum vedeau turcii tratatele, in general, dar si cele cu Tarile Romane.
si, oricum, pana la urma, in orice interpretare exista loc de mai bine.
Melina
februarie 26, 2008 at 12:35 am
my bad. sunt foarte obosita si am citit aiurea. anyway, a se citi si ce a scris Panaite. are si el niste pareri foarte interesante.
Melina
februarie 26, 2008 at 12:37 am
Da, imi aduc aminte ca am citit cu placere asta. Cu Maxim si Panaite m-am “intalnit” pentru prima oara la indicatiile lui Diaconescu, si bine ne-a facut. Cel mai puternic argument, poate mai mult decat grija pentru administrarea interna mi se pare cel referitor la drumul catre Europa. Care, sa fim seriosi, trece pe la Belgrad, nu pe la Bucuresti.(sa ne amintim, pentru mia oara cat de repede au renuntat romanii la Dacia!) Dar deh, romanasului nostru mereu i-a placut sa-si acorde o importanta nejustificata. Pana la urma istoria este facuta din orgolii.
Despre capacitatea romanilor de a rezista in fata otomanilor nu tin mortis sa ma pronunt. atat doar ca am citit curand din Istoria Militara si multe lucruri mi s-au parut trase de par. de ce nu si asta? Si oricum imi vine greu sa cred ca ciobanasii nostri, cu furci si pietre au fost un adversar redutabil (si mai ales constant) pentru o armata care a ajuns pana in inima Europei de doua ori.
Si oare de ce nu spune nimeni a cata parte din efectivele otomane a fost angajata, in medie, pentru atacurile importiva Tarilor Romane?
Raluca
martie 3, 2008 at 11:14 pm
Cred ca problema efectivelor poate fi verificata; oricum Tarile romane au avut parte de un numar mult mai mic de campanii sultanale fata de alte spatii,campaniile sulatanale find cele care cu adevarat concentreaza resurse umane importante.
In orice caz marile nostre batalii nu au fost castigate doar de romani, la Vaslui Stefan nu a fost singur iar Mihai Viteazu si-a castigat marile sale batali cu mercenari.
Serj
aprilie 3, 2008 at 9:15 pm
[...] a comment » Înainte de Mihai Maxim, această întrebare a fost pusă de istoricul român Petre P. Panaitescu în perioada [...]
De ce n-au cucerit otomanii Țările Române? în viziunea lui Petre P. Panaitescu « Spre Levant, monşer!
ianuarie 13, 2010 at 2:09 pm
Cred ca atata vreme cat vom continua sa privim mai mult din perspectiva noastra (adica de ce credem noi ca nu au fost Principatele anexate (prefer anexare, sau atasare, in locul cuceririi, mai ales in cazul otomanilor), si nu intelegem modul de “constructie” (imaginara) al Istanbulului, nu vom intelege nimic.
Personal, cred ca nici factorii geografici, gen Panaitescu (traseul via Belgrad spre vest, adica Viena), si nici factorii “vitejiei interne (Maxim) nu ne ajuta.
Cred ca o explicatie plauzibila rezida in optiunea strategica a Istanbulului in ceea ce privea extinderea matricei imperiale proprii din punct de vedere institutional. Nu trebuie uitat ca otomanii au preluat multe elemente de “guvernare”, sau “management imperial” de la bizantini si preferau, acolo unde se putea, generarea unor state-clientelare in locul anexarii propriu-zise. O aparitie recenta, Karen Barkey, Empire of Difference. Ottomans in Comparative Perspective (Cambridge University Press, 2008) aduce argumente fundamentale.
Oricum, felicitarile mele pentru calitatea si tinuta blogului si comentariilor!
P.S. Personal, sunt in faza de redactare a tezei de doctorat avand ca tema evaluarea comparata a loialitatilor militare supranationale si nationale la romani in sec. XIX. As aprecia enorm daca mi-ati putea furniza date referitoare la ofiteri de origine romana (sau structuri militare comandate de romani) in armata otomana in a doua jum[tate a sec. XIX. personal, eu nu am gasit nimic.
Sebastian
ianuarie 15, 2010 at 1:44 am
ceva mai detaliat as vrea…
sorina
martie 20, 2010 at 10:17 am
as vrea ceva mai detaliat…
sorina
martie 20, 2010 at 10:18 am