Nicolas Bouvier - “Rostul lumii” sau exerciţiu de orientalism

Cartea elveţianului Nicolas Bouvier, apărută în traducere românească la editura Humanitas în 2007, este - aşa cum spune şi subtitlul - jurnalul unei călătorii care s-a întins pe teritoriile memorabilului Imperiu Persan în decursul unui an şi jumătate (iunie 1953 - decembrie 1954). Locurile demne de menţionat prin care au trecut cei doi - autorul şi prietenul lui, Thierry Vernet - cu ajutorul unui automobil Fiat sunt colorate în tonuri diverse: Istanbul, Ankara, Erzerum, Tabriz, Teheran, Persepolis, Kerman, Quetta, Kabul, relatarea încheindu-se cu trecerea lui Nicolas în India, unde un nou capitol al călătoriei se deschide. Scriitorul-călător decorează şirul de evenimente cu observaţii asupra culturilor întâlnite în cale, dovedind o deschidere şi o capacitate de transmitere a imaginilor extraordinare, venite din partea unui european cucerit de est. Curiozitate şi aventură la pachet.

[...viitura luase podul peste Kizil Uzen. Nu se putea trece nicicum...]
Malurile erau deja pline de caravane şi turme. Apoi un trib de karaci care coborau spre sud şi-au instalat micile lor fierării şi au început să meşterească pentru camionagiii care nu puteau, fireşte, să-şi părăsească încărcăturile. Şoferii care lucrau pe cont propriu au început să-şi vândă marfa pe loc, s-o schimbe pe legume cu ţăranii din vecinătate. După o săptămână, la fiecare capăt al podului se formase un oraş: corturi, mii de animale care behăiau, mugeau, răgeau, fumuri, orătănii, barăci din frunze şi scânduri adăpostind mai multe ceainării, familii ce-şi închiriau locul sub coviltirul camioanelor goale, partide furtunoase de table, câţiva dervişi care exorcizau bolnavi, fără a-i socoti pe cerşetorii şi prostituatele care năvăliseră să profite de ocazie. O brambureală admirabilă…şi începea să dea colţul ierbii. Nu mai lipsea decât moscheea. Viaţa, ce vreţi!
[Nicolas Bouvier, Rostul lumii, Bucureşti, Humanitas, 2007, p. 174-175]