Spre Levant, monşer!

Notițe de istorie

Dragnea, Ponta și ordonanța „traseismului”. O scurtă cronică

leave a comment »

[22 august 2014]

Conform Mediafax, „intenţia de promovare a acestei OUG a fost anunţată în 22 august, la Suceava, de către vicepremierul Liviu Dragnea, care a declarat că în prezent foarte mulţi aleşi locali activează pentru alte partide şi propunea ca pentru o perioadă de două săptămâni să existe posibilitatea ca aleşii locali să îşi aleagă partidul fără să îşi mai piardă mandatul”[1].

 [27 august 2014]

Declarații în urma anunțării proiectului de OUG pentru modificarea legii privind Statutul aleșilor locali:

Ambasada SUA: ”Am auzit argumente pro şi contra ordonanţei propuse cu privire la aleşii locali. Suntem îngrijoraţi în legătură cu momentul ales. Ne-am exprimat în trecut îngrijorarea privind legiferarea unor chestiuni complexe prin ordonanţe de urgenţă şi credem că măsurile de acest fel ar trebui discutate în cadrul unui proces legislativ deschis şi transparent care permite organizarea unei dezbateri la care să poată participa liber toate partidele politice, societatea civilă şi toate părţile interesate”[2].

Președintele Traian Băsescu: “actul de mâine, dacă va fi emis, cu privire la dreptul primarilor de a migra este un act care arată spaima lui Victor Ponta, el ştie că nu poate câştiga alegerile prezidenţiale şi încearcă să-şi creeze avantaje incorecte cu 10 săptămâni înainte de alegeri”; “Victor Ponta are nevoie ca aerul de acest act normativ, pentru că, altfel, nu poate ajunge preşedinte”; “De aceea este această disperare să se încalce toate cutumele şi inclusiv Constituţia, pentru că administraţia locală este instituţie constituţională, este definită în Constituţie, şi Ordonanţa de Urgenţă nu trebuie emisă”; “Sigur, cei care au aprobat legea [din 2006], majoritatea care a aprobat legea are responsabilităţile ei, justificările ei, care sunt cu totul altele decât cele de acum. Justificarea este că atunci se introducea interdicţia pentru primari de a migra de la un partid la altul. Dar vă rog să căutaţi pe site-urile Curţii Constituţionale, chiar pe site-ul Preşedinţiei, veţi constata că şi atunci am întors la Parlament legea, pentru că lucrurile erau la jumătate. Acum însă sunt grosier anticonstituţionale şi cu un profund caracter electoral” [3].

Președintele Traian Băsescu către Avocatul Poporului, Victor Ciorbea: “Mai încerc un apel. (..) Dacă mâine vom avea un Guvern care în lipsa lui Ponta va fi atât de inconştient încât să emită Ordonanţa care permite o perioadă de mercato pentru primari, îl rog cu anticipaţie să o atace imediat la CCR”[3].

Fragmente din scrisoarea deschisă semnată de 27 de ONG-uri: „Această manieră de legiferare este cu totul inacceptabilă. Guvernul dorește să folosească o cale extraordinară de legiferare – ordonanța de urgență, ocolind deopotrivă necesara dezbatere parlamentară și controlul Curții Constituționale. Nu în ultimul rând, este ocolită voința cetățenilor, fără a fi evidentă urgența unei astfel de măsuri. Mai mult, tinde să fie un factor de instabilitate și să încalce principiul securității legislative, unul dintre fundamentele cheie ale statului de drept. Argumentele – sau pretextele – aduse în favoarea inițiativei se referă la apariția unor blocaje ca urmare a desființării unor alianțe și formării unor partide noi. În această situație există o soluție simplă, democratică, de rezolvare a problemei: alegeri anticipate în localitățile respective. În ceea ce privește perspectiva mai largă, adică problematica migrației politice, dacă guvernul dorește o discuție despre aceasta, poate iniția un proiect de lege supus dezbaterii Parlamentului, plecând de la analiza măsurilor luate în anul 2005 și efectelor acestora”[4].

 Extras din proiectul OUG: “Pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) şi art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi, isi pot exprima  în scris opţiunea cu privire la partidul politic din care doresc să facă parte,  fără ca aleşii locali respectivi să-şi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor”[5].

 [28 august 2014]

Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală. În comunicatul oficial nu sunt date informații despre conținutul acestei OUG[6].

 Extras din stenograma ședinței de guvern:

Victor Ponta: … Avem azi şi ordonanţa de urgenţă cu aleşii locali. Eu îmi asum – spunea cineva că plec din ţară, nu plec din ţară, plec puţin mai târziu -, cred în primul şi în primul rând că trebuie să deblocăm activitatea autorităţilor locale şi mai trebuie să facem şi un pic de dreptate, pentru că nu cine strigă mai tare are dreptate. Toţi aleşii locali din România în 2012 au fost aleşi USL, cu Crin Antonescu şi Victor Ponta lângă ei, şi azi s-au trezit PDL-işti, cu Blaga şi cu Iohannis. Deci, cât o să fie termenul? Exact ca în legea lor, da? 45 de zile.

Liviu Dragnea: 45 de zile.

Victor Ponta: Bun, 45 de zile, exact cum a fost în Legea PDL -PNL, pot să fie independenţi, pot să rămână unde sunt sau pot să îşi respecte alegătorii. Important este că vreau să deblocăm autorităţile publice locale şi, repet, vreau să facem şi un pic de dreptate, pentru că să candidezi cu USL, Antonescu şi Ponta lângă tine şi să trebuiască să te duci acum cu Blaga, Băsescu şi Iohannis este un lucru pe care nu cred că putem să îl cerem cuiva. Nu sunt sclavi, primarii şi consilierii sclavii pe moşia lui Blaga şi Iohannis. Pot să fie liberi şi pot să îşi servească doar alegătorii şi nimic altceva. O să vă rog, domnul vicepremier, să mergeţi după aceea să prezentaţi forma finală, aşa cum va fi adoptată în şedinţă. Mulţumesc celor de la presă, o să fie o şedinţă scurtă. La final, domnul vicepremier Dragnea vă va prezenta tot ceea ce adoptăm azi. Mulţumesc.[7]

 După ședința de guvern, vicepremierul Liviu Dragnea susține un briefing de presă la Palatul Victoria, în care prezintă argumentele în favoarea OUG. Vezi documentul aici.

Reacții:

ACL (28.VIII.2014): „Aproximativ 250 de persoane, între care liderii PNL şi PDL, în frunte cu Klaus Iohhanis şi Vasile Blaga, participă, joi dimineaţă, la un miting organizat de ACL în Piaţa Victoriei, în semn de protest faţă de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind migraţia aleşilor locali.  Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat joi la mitingul ACL din Piaţa Victoriei, că adoptarea OUG privind migraţia primarilor avantajează PSD la prezidenţiale, precizând că e o ”bătaie de joc” faţă de votul dat la alegerile locale, unde s-a ales pe criterii politice şi nu de ”frizură””[8].

Monica Macovei, în audiență la Avocatul Poporului, Victor Ciorbea (28.VIII.2014): „Monica Macovei a afirmat că prin emiterea acestei ordonanţe nu se respectă principiul previzibilităţii legii. Ea a adăugat faptul că, în cazul în care se doreşte modificarea Legii privind statutul aleşilor locali, aceasta se poate face prin proceduri parlamentare, întrucât respectiva ordonanţă nu îndeplineşte condiţiile de urgenţă. Doamna Monica Macovei şi-a exprimat opinia că nu este normal ca o lege să fie suspendată zece zile, iar apoi să intre din nou în vigoare”; „În sprijinul afirmaţiilor sale, Macovei a invocat recomandările Comisiei de la Veneţia din 2012, una dintre ele referindu-se la faptul că ordonanţele de urgenţă nu trebuie să fie adoptate decât în situaţii de urgenţă şi nu trebuie să intre imediat în vigoare, ci după parcurgerea procedurii parlamentare”. „Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, joi, că analizarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind migraţia aleşilor locali va constitui o prioritate pentru instituţia pe care o conduce” [9].

Cătălin Predoiu (PDL) (28.VIII.2014): „Avem informaţii de o gravitate extremă cu privire la ilegalităţile pe care Guvernul României le-a comis astăzi în procedura de adoptare a Ordonanţei de Urgenţă Dragnea. Avem informaţii credibile în legătură cu faptul că Ministerul Justiţiei a ridicat în şedinţa de Guvern problema lipsei avizului de la Autoritatea Electorală Permanentă, cu privire la emiterea acestei ordonanţe. La această excepţie premierul Dragnea s-a angajat, citez, «să rezolve lucrurile». Fac un apel către toate autorităţile statului să nu emită avize post factum şedinţei de Guvern cu privire la adoptarea acestei ordonanţe. Fac un apel către toţi funcţionarii publici implicaţi să nu se lase târâţi de Guvernul Ponta în comiterea de ilegalităţi”[10].

Kelemen Hunor (UDMR) (28.VIII.2014): „Noi, de ani, spunem că este o boală cronică în politica românească migraţia politică. La nivel parlamentar nu s-a putut rezolva din cauza Constituţiei, iar la nivelul primarilor şi consilierilor locali există o rezolvare din 2006, nu neapărat unitară. Principiile noastre rămân constante, nu schimbăm acest principiu de a spune că este un flagel, un lucru care trebuie stopat. Premierul cunoaşte punctul meu de vedere, am spus că nu e bine să deschidem această posibilitate, dar el şi-a asumat. Va urma o dezbatere în Parlament, pentru că ordonanţele ajung în Parlament, iar grupurile parlamentare ale UDMR nu vor vota această ordonanţă, pentru că nu putem susţine ceva care este împotriva principiilor noastre”[11].

Călin Popescu Tăriceanu (PLR) (la TVR1, 1.XI.2014): „Eu cred că fiecare dintre primari își va face o analiză, un proces de conștiință. Nu cred că este un proces simplu de făcut, dar este alegerea lor să o facă. O să discut, probabil, cu primarii care doresc să se întâlnească cu mine (…) și le voi transmite clar: Sunteți liberali. V-ați înscris în PNL pentru forța și atractivitatea ideilor liberale și cetățenii v-au votat din acest motiv. Alegerea logică pe care ar trebui să o faceți, alegerea corectă și morală este să rămâneți liberali. În momentul în care PNL a hotărât să abandoneze identitatea liberală, atunci aveți libertatea să vă înscrieți în PLR, singura formațiune de centru-dreapta liberală în momentul de față în România”. „„Mi-e greu să spun în momentul de față (dacă este “unul dintre principalii beneficiari” — n.r), dar aici nu e o problemă de beneficiu pentru că în momentul în care partidul își schimbă identitatea și primarii hotărăsc să rămână cu aceeași identitate, nu cred că putem să vorbim de un beneficiar. Beneficiar trebuie să fie, în final, cetățeanul care să spună: ‘Am votat primarul liberal, primarul a rămas liberal. Nu mi-a înșelat încrederea’. (…) Un candidat la prezidențiale are de câștigat, fără îndoială (în urma efectelor OUG privind aleșii locali — n.r.). Bineînțeles”[12].

Comunitățile online au organizat proteste în București (Piața Universității), Cluj și Timișoara pe 31 august 2014. În București au fost prezenți circa 250 de cetățeni[13].

Analize și investigații:

Liviu Dadacus (Mediafax) e de părere că miza OUG este formarea prin traseism a unor majorități în favoarea PSD în consiliile județene și consiliile locale[14].

Sebastian Zachmann, Ștefan Both și Borcea Ștefan (Adevărul) au descoperit că liderii (membri PSD) unor asociaţii ale aleşilor locali (Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Asociaţia Oraşelor din România și Asociaţia Municipiilor din România) care i-ar fi cerut lui Liviu Dragnea ordonanţa traseismului nu s-au consultat şi cu ceilalţi membri de conducere. De asemenea, în comunele în care Dragnea spune că majorităţile nu funcţionează, nu există, de fapt, niciun blocaj, Dragnea prezentând astfel motive false (sau parțial false).[15]

Sebastian Zachmann (Adevărul) arată limba de lemn și greșelile gramaticale din textul proiectului, precum și argumentația „subțire”.[16]

OUG-55-2014-monitorul-oficial

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 646 / 2 septembrie 2014.

[1] http://www.mediafax.ro/politic/ambasada-sua-suntem-ingrijorati-de-momentul-ales-pentru-adoptarea-oug-privind-primarii-13158841 . „Vineri, 22 august, la Suceava, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Liviu Dragnea, a împărţit cheile a 16 microbuze şcolare. Mijloacele de transport sînt pentru comunele Bălăceana, Boroaia, Drăgușeni, Forăști, Horodnic de Sus, Mușenița, Panaci, Pîrteștii de Sus, Poiana Stampei, Putna, Rîșca, Vadu Moldovei, Valea Moldovei, Ulma, Moldoviţa şi Dorna Candrenilor. Înainte să împartă cheile, domnul Dragnea s-a întîlnit cu majoritatea primarilor din judeţ în Sala „Ştefan cel Mare” din Palatul Administrativ. Vicepremierul le-a transmis aleşilor locali că nu va ţine cont de coloratura politică în ceea ce priveşte finanţarea proiectelor de dezvoltare. Cu toate acestea, 13 din cele 16 primării din judeţ care au primit microbuze sînt conduse de activişti PSD. Situaţia s-ar putea echilibra la finele anului, cînd în judeţ vor ajunge încă 20 de microbuze şcolare” (http://www.radiotop.ro/cheile-a-16-microbuze-scolare-inminate-de-vicepremierul-dragnea/ ). Se cunoaște faptul că în alegeri trecute microbuzele școlare au fost folosite în „turismul electoral” [n. red.].

[2] http://www.mediafax.ro/politic/ambasada-sua-suntem-ingrijorati-de-momentul-ales-pentru-adoptarea-oug-privind-primarii-13158841

[3] http://www.mediafax.ro/social/basescu-guvernul-sa-nu-emita-ordonanta-de-urgenta-pentru-transferul-primarilor-actul-arata-spaima-lui-ponta-13155981

[4] http://activewatch.ro/ro/buna-guvernare/reactie-rapida/domnilor-ponta-si-dragnea-nu-puneti-legea-intre-paranteze

[5] http://www.mediafax.ro/social/basescu-guvernul-sa-nu-emita-ordonanta-de-urgenta-pentru-transferul-primarilor-actul-arata-spaima-lui-ponta-13155981

[6] http://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/informatie-de-presa-privind-actele-normative-incluse-pe-agenda-sedintei-guvernului-romaniei-din-28-august

[7] http://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/declaratii-sustinute-de-premierul-victor-ponta-la-inceputul-edintei-de-guvern1409220457

[8] http://www.mediafax.ro//politic/ponta-imi-asum-oug-privind-primarii-termenul-va-fi-45-de-zile-actul-a-fost-criticat-de-basescu-de-opozitie-si-de-ambasada-sua-13159643 . Replica lui Victor Ponta, în timpul unei vizite în jud. Teleorman (la inaugurarea unui dig): „Politrucul este un termen pe care îmi permit să îl folosesc de la domnul Iohannis. Blaga, Iohannis şi Udrea ne-au arătat foarte clar ce ştiu ei să facă. Ei ştiu să ne pârască pe la ambasade, să facă plângeri penale. Noi avem obligaţia să  asigurăm interesele României pe plan internaţional şi pe plan regional, să facem treabă în ţară, diguri, proiecte”. (http://adevarul.ro/locale/alexandria/victor-ponta-ataca–politrucii-blaga-iohannis-udrea-ne-au-aratat-stiu-faca-scandal-1_540061870d133766a8af0cd9/index.html). Tot Victor Ponta: „Cred că ne-am săturat cu toţii de această ipocrizie a politrucilor. Vă daţi seama cine protesta împotriva migraţiei politice: domnul Iohannis, care a candidat la Frontul Democratic German şi acum e PNL, domnul Boc, care a candidat la PDL şi acum e PMP, şi domnul Chiliman, care a candidat la PNL şi cum e PDL. Deci, trei politruci şi trei traseişti politici care ne dădeau lecţii. Cui?” (http://adevarul.ro/news/politica/ponta-politruci-blaga-iohannis-udrea-parasc-ambasade-1_54005dcf0d133766a8aef652/index.html). Călin Popescu Tăriceanu s-a situat de partea PSD și a dat o replică similară cu a lui Victor Ponta, la Antena 3, pe 29 august 2014: „Nu facem decât să lăsăm la o parte fariseismul, falsitatea şi, în final, dacă vreţi, să-i dăm posibilitatea şi domnului Boc să spună unde vrea să fie: vrea să o susţină pe doamna Udrea, vrea să meargă la PMP. La fel şi în cazul domnului Iohannis, care a fost ales pe lista Frontului Democrat al Germanilor, dar, între timp, a ajuns preşedintele PNL”, a concluzionat preşedintele Senatului”. (http://www.antena3.ro/politica/tariceanu-opozitia-vrea-sa-tina-primarii-cu-forta-265178.html).

[9] http://adevarul.ro/news/politica/ciorbea-reactioneaza-analizarea-oug-permite-migratia-primarilor-prioritate-avocatul-poporului-1_53ff4fb50d133766a8a9099c/index.html

[10] http://www.mediafax.ro//politic/predoiu-ordonanta-lui-dragnea-nu-are-o-serie-de-avize-fac-apel-la-functionari-si-la-parchet-13162959

[11] http://adevarul.ro/news/politica/kelemen-udmr-nu-vota-ordonanta-privind-migratia-primarilor-1_53ff1a020d133766a8a7c318/index.html

[12] http://www.agerpres.ro/politica/2014/09/01/tariceanu-despre-oug-privind-alesii-locali-un-candidat-la-presedintie-are-fara-indoiala-de-castigat-22-13-40

[13] http://romaniacurata.ro/bucuresti-piata-universitatii-ponta-dragnea-si-ai-lui-sunt-unealta-dracului-galerie-foto/

[14] http://www.mediafax.ro/politic/analiza-miza-oug-privind-traseismul-obtinerea-majoritatilor-in-cj-si-cl-nu-racolarea-primarilor-13168700

[15] http://adevarul.ro/news/politica/ordonanta-traseismului-bazata-motive-false-1_540346360d133766a8bdcf01/index.html

[16] http://adevarul.ro/news/politica/liviu-dragnea-liber-traseism-argumente-scornite-1_53fe17d30d133766a8a224a0/index.html

Why Metrics Cannot Measure Research Quality: A Response to the HEFCE Consultation

leave a comment »

Originally posted on The Disorder Of Things:

Pacioli Euclid Measurement

The Higher Education Funding Council for England are reviewing the idea of using metrics (or citation counts) in research assessment. We think using metrics to measure research quality is a terrible idea, and we’ll be sending the response to them below explaining why. The deadline for receiving responses is 12pm on Monday 30th June (to metrics@hefce.ac.uk). If you want to add an endorsement to this paper to be added to what we send to HEFCE, please write your name, role and institutional affiliation below in the comments, or email either ms140[at]soas.ac.uk or p.c.kirby[at]sussex.ac.uk before Saturday 28th June. If you want to write your own response, please feel free to borrow as you like from the ideas below, or append the PDF version of our paper available here.


Response to the Independent Review of the Role of Metrics in Research Assessment
June 2014

Authored by:
Dr Meera Sabaratnam, Lecturer…

View original 2,942 more words

Written by Levantul

iunie 17, 2014 at 6:12 pm

Postat in Revista presei

Trei cărți noi despre Brașov

leave a comment »

Monografia județului Brașov, 1948, ediție îngrijită de Bogdan-Florin Popovici și Nicolae Pepene, Brașov, Suvenir, 2013, supliment al revistei „Astra”, 295 p.

Descoperit în arhivele Brașovului (SJAN Brașov), dosarul cu numele „Monografia Țării Bârsei” este o colecție de materiale redactate de diverși autori locali în vederea publicării unui volum care să arate starea județului la începutul epocii comuniste. Întinderea vechiului județul Brașov se confunda cu cea a Țării Bârsei. Bogată în informații inedite, dar purtând deja clișee ale stilisticii „revoluționare” comuniste (dând valoarea astfel documentului și din perspectiva istoriei propagandei), monografia cuprinde capitole despre cadrul geografic, istoria, populația, agricultura, industria județului, serviciile edilitare și cele sanitare și de asistență socială, comerțul și căile de comunicație, finanțele și atracțiile turistice ale unității administrative. Desigur, o parte considerabilă se referă la orașul reședință de județ.

Porți din Brașov. Patrimoniul discret, ediție bilingvă (româno-engleză), București, Atelierul de grafică, 2013, 144 p.

Acest album de artă de patrimoniu imobiliar reunește peste o sută de fotografii de Șerban Bonciocat într-un formulă de design marca Atelierul de Grafică. Volumul însuși un obiect de artă  grafică reușește să valorifice frânturi de portaluri din secolele XVIII-XIX (chiar și de la început de secol XX) aflate pe cale de dispariție și ignorate de turiști și localnici deopotrivă. Colecția reafirmă diversitatea stilurilor și tradițiilor arhitecturale ale Brașovului vechi și poate constitui unul dintre instrumentele informării și sensibilizării opiniei publice în contextul presiunilor „rechinilor” imobiliari, subfinanțării operațiunilor de conservare a patrimoniului construit și neglijenței/iresponsabilității cu care proprietarii și lucrătorii angajați înțeleg să renoveze fațadele.

Adriana Scripcariu, Patrimoniu cultural: județul Brașov. Manual școlar pentru disciplină opțională, Piscu, Școala Agatonia, 2013, 183 p.

După primirea bună a manualului referitor la județul Ilfov, Asociația Gaspar, Baltazar & Melchior a continuat prin proiectul Școala Agatonia elaborarea unui manual similar referitor la județul Brașov. În mod ideal, fiecare județ ar trebui să aibă câte un manual. Iar manualul Adrianei Scripcariu poate fi considerat un model. Deocamdată, aceste inițiative sunt restrânse la un grup minuscul de oameni inimoși și întreprinzători, care recuperează prin instrumente didactice profesioniste și atractive contactul consistent al copiilor cu patrimoniul cultural (obiceiuri, credințe, folclor și artă populară) și istoric (meșteșuguri vechi, habitat, monumente) al patriei lor. Spre deosebire de abordarea (încă) predominant etno-centrică din discursul public, acest manual prezintă patria (zona de origine sau de locuire) ca pe un creuzet în care diversele culturi și ramificații etno-culturale (sași, unguri, secui, români, etc.) au interacționat și au conviețuit în trecut (și în care pot face la fel în viitor). Totodată, civilizația tradițională (fie ea rurală sau urbană) va fi înțeleasă de cititori ca fiind un ansamblu coerent și un rod al inteligenței și creativității cu care omul a folosit resursele materiale avute la dispoziție în trecut, fără a se adopta retorica progresului (din acest punct de vedere, abordarea autoarei este prin excelență antropologică/etnografică).

Munca obligatorie a evreilor din România (1940-1944). Documente

with one comment

Alexandru FLORIAN (editor), Ana BĂRBULESCU (editor), Alexandru CLIMESCU, Laura DEGERATU, Munca obligatorie a evreilor din România (1940-1944). Documente, Iași, Polirom și București, Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, 2013, 568 p.

munca-obligatorie_evrei_Romania_levantul_copertaCercetarea fenomenelor asimilabile antisemitismului și Holocaustului a avut în mod firesc prioritate în istoriografia cu privire la regimurile de extremă dreaptă din România anilor ’30 și ’40 ai secolului trecut. Istoricii s-au concentrat cu precădere fie pe aspectele discursive și normative ale regimurilor antisemite (legislație, ideologie politică), fie pe evenimentele violente care au fost circumscrise fenomenului Holocaustului din România (execuții, deportări, pogromuri, exterminare).

Istoria discriminării și persecuțiilor, cu toate că este prezentă în memoria colectivă și în discursul public, și față de care se manifestă un consens social mai larg, a fost pe cât de mult invocată, pe atât de puțin cercetată cu instrumentele istoriografiei, antropologiei, politologiei ș.a. În cadrul acestui set de probleme, munca obligatorie a evreilor din România în anii 1940-1944 era în 2010 o temă aproape deloc cercetată, așa cum remarca Ottmar Trașcă, editorul unui volum de documente care dezvăluiau implicarea armatei române în „chestiunea evreiască”[1]. Desigur, au fost întreprinse scurte studii pregătitoare chiar de autorul menționat, dar și de neobositul cercetător Jean Ancel[2].

Volumul de față este însă rezultatul unei prime operațiuni istoriografice de amploare care tratează în exclusivitate subiectul muncii obligatorii a evreilor din România[3]. Cele 245 de documente reunite de cei patru editori – acte normative publicate și note, rapoarte, instrucțiuni și telegrame inedite ale Jandarmeriei, Armatei și autorităților civile – oferă o bază de plecare obligatorie pentru orice incursiune viitoare în problemele discriminării și persecuției, muncii, raportului stat-cetățean/individ, violenței simbolice și fizice etc.

Un lucru care este de multe ori trecut cu vederea de cititori, dar și de cercetători, îl constituie capcana discursului din documente. La fel cum documentele Securității comuniste exprimă prejudecățile, stereotipurile, în fine viziunea proprie a securistului asupra individului supravegheat sau incriminat, deci o imagine falsă sau cel puțin deformată a realității, documentele din acest volum ridică aceleași pretenții de decriptare discursivă. Lectura critică va trebui să distingă stigmatele și stereotipurile inserate în perspectivele, premisele, concluziile și judecățile de valoare ale emitenților – reprezentanți ai instituțiilor opresive – cu privire la evrei.

Studiul introductiv, Munca obștească sau limbajul eufemistic al Holocaustului, semnat de Alexandru Florian, face trimitere încă din titlu la una dintre ipostazele înșelătoare ale discursului. Pe cât de neutră părea să fie, expresia „munca de interes obștesc”, așezată în schema naționalistă a epocii, a însemnat munca unei categorii excluse (evreii) pentru interesele categoriei dominante (românii sau, la rigoare, doar grupul conducător). Introducerea muncii obligatorii pentru bărbații evrei a fost pusă în legătură cu excluderea de la serviciul militar, respectiv lupta pe frontul de est, pe considerente antisemite. Ceea ce părea a fi o scutire de riscul morții pe front era de fapt interzicerea unui drept de onoare, ca atare evreii au resimțit acest schimb de rol ca pe „o obligație stigmatizantă, umilitoare și dezumanizantă” (p. 29). Folosirea evreilor la munci fizice grele, pentru mulți incompatibile cu profesiile lor, a condus la degradarea fizică a acestora (sărăcire, epuizare, îmbolnăvire, moarte), ceea ce era de fapt un rezultat disonant cu argumentul „frontului de acasă” (în care au fost angajați și ceilalți cetățeni, fără a fi supuși unor astfel de tratamente). Exploatarea fizică, cumulată cu povara economică (taxe speciale, confiscări de bunuri, interzicerea exercitării profesiei etc.) și cu excluderea juridică, nu au lăsat nici o urmă de îndoială că evreii au fost supuși unor politici de persecuție de către statul ai cărui cetățeni erau.

Alexandru Florian face o trecere prin istoria excluderii (1938-1944) și a definiției juridice a „evreului”, arătând atenția deosebită acordată de regimurile legionar și antonescian acestui segment considerabil al populației prin numărul mare de acte normative care îi vizau (14 în intervalul decembrie 1940 – noiembrie 1942)[4], descriind apoi  cele trei forme principale de exploatare prin muncă: mobilizarea la locul de muncă (împreună cu „dublarea” de către un român, făcând astfel excluderea o certitudine), munca obligatorie individuală (în localitatea de domiciliu) și munca obligatorie colectivă (în detașamente și lagăre). Din punctul de vedere al regimului, toți bărbații evrei cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani erau obligați la 60 până la 180 de zile de muncă în serviciul autorităților pe an.

Multitudinea de ipostaze ale muncii obligatorii s-a datorat în primul rând dezorganizării sistemului administrativ și corupției din birocrația românească. Pe de o parte, autoritățile erau incapabile să limiteze sau chiar proliferau abuzurile în acțiunile împotriva evreilor, pe de altă parte mita sau „beneficiile” colaterale (de exemplu, haine, încălțăminte și igienizare pentru cei din detașamentele de muncă drept măsuri antiepidemice) puteau face condițiile grele ale celor persecutați mai ușor de suportat. Oricât de mai bine sau mai rău ar fi fost pentru unii sau pentru alții, arbitrariul intrat în cotidian a creat o permanentă tensiune psihologică pentru orice victimă a politicilor statului român.

Pe lângă efectele muncii obligatorii asupra populației evreiești, autorul studiului introductiv a abordat și problema efectului asupra „capacității economico-militare” a României. Într-adevăr, prin aceste politici antisemite, autoritățile și-au asigurat o sursă ieftină de brațe de muncă – aflată în stare de cvasi-sclavie – necesare pentru lucrări genistice și în construcțiile de infrastructură[5], sau au creat o sursă suplimentară de venituri fiscale (din taxele pentru scutirea de muncă etc.). Deoarece informațiile sunt sporadice, autorul nu a insistat asupra chestiunii câștigului economic al statului de pe urma muncii obligatorii a evreilor, dar măcar lansarea unor ipoteze de lucru ar fi fost indicată. Calcularea ponderii în bugetul statului a celor câteva miliarde de lei colectate de la evrei prin taxele legate de muncă ar exprima mai clar amploarea fenomenului, nemaipunând la socoteală problema pierderilor pe care economia în ansamblu și statul probabil că le-au avut prin mobilizarea specialiștilor evrei către munci epuizante și neproductive, ajungându-se astfel la o destructurare a societății, dar și a pieței muncii.

Acest demers istoriografic și editorial, util unei societăți care are pretenția de a se situa în afara vălului mistificator al regimurilor și ideologiilor antidemocratice și antiliberale, contribuie cu succes la explorările arhivistice ale tragediei a sute de mii de cetățeni ai acestei țări, cu atât mai mult cu cât „lectura acestor documente probează faptul că între textul legislativ, reguli și realitate există întotdeauna o anumită distanță, uneori o prăpastie” (p. 30).

[1] Ottmar Trașcă (ed.), „Chestiunea evreiască” în documente militare române, 1941-1944, Iași, Institutul European și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, 2010.

[2] Jean Ancel, Distrugerea economică a evreilor români, București, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, 2008.

[3] O întreprindere complementară a avut loc sub egida Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale din Cluj-Napoca, explorând cazul evreilor din Transilvania: Csősz László, Gidó Attila, Excluşi şi exploataţi. Munca obligatorie a evreilor din România şi Ungaria în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Cluj-Napoca, 2013.

[4] Autorul remarcă nemulțumirea generală a autorităților cu privire la felul în care a funcționat munca obligatorie, punând în discuție graba de a promova politici antisemite și contextul internațional ca principale cauze ale „febrei” legislative, adăugând incapacitatea organizatorică drept catalizator al redundanței și al caracterului imperativ al politicilor antisemite.

[5] E necesară o investigație cu privire la presiunile și cererile venite de la diverse instituții interesate de forța de muncă evreiască.

Care sunt diferențele între Regatul Germaniei, Imperiul Romano-German și Imperiul Habsburgic ?

leave a comment »

Pe fondul unei concurențe pentru stăpânirea spirituală a lumii creștine între papa de la Roma și Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin) și a instabilității politice create de presiunile arabe (în bazinul mediteranean), slave și avare (populații încă păgâne venind dinspre est), precum și de conflictele între regatele germanice, devine tot mai influentă la Roma ideea de restabilire a vechiului Imperiu Roman (restitutio imperii). În anul 800, papa Leon al III-lea a văzut oportunitatea desemnării unui protector al bisericii creștine romane din vest o dată cu ajutorul militar oferit de Carol cel Mare, regele francilor. Carol cel Mare stăpânea o bună parte din pământurile ce odinioară aparținuseră Imperiului Roman și era cel mai puternic lider militar din zonă, ultimele anexiuni fiind cele din Italia de mijloc. În ziua de Crăciun a anului 800, Carol cel Mare a primit coroana de împărat roman (imperator augustus) din mâinile papei. Titulatura pompoasă folosită în documente exprima clar noul său statut: Karolus serenissimus Augustus a Deo coronatus magnus pacificus imperator Romanum gubernans imperium.

Imperiul_franc_carolingian_814

Imperiul lui Carol cel Mare la moartea sa (814)

După moartea lui Carol cel Mare, Imperiul Carolingian a căzut pradă confruntărilor între succesori și a fost divizat în cele din urmă prin tratatul de la Verdun (843) în trei mari regate france: Francia orientalis, Francia occidentalis și Francia de mijloc. Titlul de împărat i-a rămas lui Lothar/Lothair I, stăpânul Franciei de mijloc și rege al Italiei (Lombardiei). La bătrânețe acesta a împărțit imperiul său de mijloc celor trei fii ai săi. Lotharingia, partea din nord, a fost mai târziu anexată de Francia orientală, iar regatul Italiei a fost condusă de moștenitorul imperial.

Carol cel Mare a inițiat transmiterea ereditară a titlului imperial, iar papalitatea a confirmat acest obicei, continuând să îi încoroneze împărați pe regii Italiei (nepoți ai lui Carol) în sec. IX-X, cu toate că aceștia nu stăpâneau decât o mică parte din vechile pământuri carolingiene.

Chemat să rezolve disputa papei cu regele Italiei, regele german (al vechii Francii orientale) Otto I a cucerit regatul Italiei (961), devenind astfel pretendentul coroanei imperiale. Otto I repeta aproape fidel destinul lui Carol cel Mare. Victorios în campaniile din est împotriva maghiarilor și triburilor slave, protector al papei, rege al Germaniei și al Italiei (foste părți din imperiul carolingian), a fost încoronat la Roma imperator augustus de către papa Ioan al XII-lea în 962.

Coroana_sec10-11_Imperiu_Roman_Schatzkammer_Wien

Coroana imperială (sec. X-XI). (Schatzkammer, Viena)

Cazul lui Otto I ilustrează modelul imperial german care a dăinuit până în sec. XVI. Pretendentul la coroana imperială trebuia să fie stăpân al moștenirii ottoniene (rege al Germaniei și rege al Italiei – incluzând Lombardia) și pe urmă să fie încoronat de către papă (la Roma, de cele mai multe ori). E adevărat că încoronarea drept rege al Germaniei – al cărei nucleu l-a constituit Francia orientală – la Aachen (fosta capitală a imperiului carolingian) deschidea drumul către încoronarea imperială, însă cei mai mulți regi ai Germaniei au trebuit să aștepte mai mulți ani momentul oportun, timp în care s-au folosit de toate pârghiile militare și diplomatice pentru a obține bunăvoința papei și a altor actori politici importanți.

Particularitatea regelui Germaniei, spre deosebire de cel al Franței (Francia occidentală) este că după stingerea dinastiei carolingiene (911) a fost ales de către puternicii nobili ai regatului. Sistemul electoral nu trebuie înțeles ca unul modern și democratic, ci mai degrabă ca o formă de legitimare a puterii regale și de confirmare a puterii nobiliare – un instrument în calea centralizării monarhice și (inițial) în calea dinasticismului. În sec. XIII-XVI, lista principilor electori cuprindea șapte persoane: arhiepiscopul de Mainz, arhiepiscopul de Trier, arhiepiscopul de Cologne/Köln, contele de Palatinat, ducele de Saxonia, margraful de Brandenburg și regele Boemiei (cu toate că acesta din urmă se situa în afara regatului Germaniei).

Cu timpul, distincția dintre titlul de rege al Germaniei (înlocuit, chiar, cu titlul de rege al romanilor – rex Romanorum, mai ales că regatul Germaniei era o entitate mai degrabă simbolică) și titlul de împărat roman a devenit din ce în ce mai vagă, până la dispariție în timpul domniei lui Maximilian I de Habsburg, care a introdus formula Dei gratia Romanorum imperator electus semper augustus, ceea ce însemna că alegerea și încoronarea de la Aachen confereau automat titlul imperial (puterea papală fiind în declin, iar necesitatea confirmării ignorată de către prea puternicii lideri laici). Dincolo de originile germane ale împăraților, caracterul „german” al imperiului a devenit cu atât mai evident cu cât nedeținerea regatului Italiei nu mai era o piedică pentru încoronare de prin sec. XV.

Începând din 1440, titlul de împărat roman (romano-german) ales (din 1562 votul formal și încoronarea au avut loc în catedrala din Frankfurt) a fost purtat doar de membri ai casei de Habsburg pe linie ereditară. Dintre aceștia, Carol al V-lea (1530-1556) a fost ultimul încoronat de papă.

Timeline_ImperiulHabsburgic_SfantulImperiuRomanoGerman_RegatulGermaniei

Cu toate acestea, denumirea de Imperiu Habsburgic este folosită în sens convențional de către istorici pentru a desemna conglomeratul teritorial stăpânit timp de peste patru sute de ani de dinastia habsburgică, și care a dăinuit mai mult de un secol după dizolvarea Sfântului Imperiu Romano-German (1806) în timpul războaielor napoleoniene. Între 1440 și 1806, împăratul habsburgic a fost într-adevăr și împărat romano-german, dar nu numai atât. Carol al V-lea, de exemplu, era deja rege al Spaniei, stăpân peste Țările de Jos, conte de Burgundia etc. Treptat, influența habsburgilor în vest și în zona imperiului romano-german a scăzut, iar în secolul al XIX-lea ascensiunea Prusiei (creatoarea noului Imperiu German – al doilea Reich, 1871-1918) a blocat orice eventuală recuperare a titulaturii imperiale sacre de către monarhii habsburgici/austro-ungari.

habsblands1700_levantul

Imperiul Habsburgic și conturul Sfântului Imperiu Romano-German la 1700.

Câteva lucruri pe care trebuie să le știți despre Sigismund de Luxemburg (1368-1437)

leave a comment »

Sigismund_Luxemburg_portrete_levantul

Portret din timpul vieții al lui Sigismund de Luxemburg (1433), atribuit lui Pisanello (Kunsthistoriches Museum, Viena), alături de un portret mai târziu (1512) pictat de Albrecht Dürer (Germanisches Nationalmuseum, Nürnberg). Blazoanele fac trimitere la titlurile sale: împărat romano-german, rege al Boemiei, rege al Ungariei, duce de Luxemburg.

  • A fost fiul primului rege al Boemiei care a devenit împărat al Sfântului Imperiu Roman (German), Carol al IV-lea (podul și universitatea din Praga îi poartă numele).
  • La vârsta de 6 ani tatăl său i-a aranjat deja o logodnă cu Maria, fiica cea mare a regelui vecin, al Ungariei și Poloniei, Ludovic I.
  • În 1396 a condus cruciada împotriva Imperiului Otoman (care se întinsese până la Dunăre). La Nicopole a luat o bătaie strașnică de la armata lui Baiazid I „Fulgerul”, care a fost nevoită să întrerupă asediul Constantinopolului pentru a opri avansarea cruciaților. În 1410 a nimerit tot în tabăra învinșilor în bătălia de la Grünwald, împotriva armatei polone.
  • A fost regele Ungariei timp de 50 de ani (1387-1437), dar a lipsit mult timp din regatul său de adopție, fiind prins cu multe afaceri în Balcani, în Polonia, în spațiul german, în Boemia și în Italia.
  • A fondat Ordinul Dragonului (Societas Draconistarum) (1408), în rândurile căruia au intrat Vlad al II-lea Dracul și fiul acestuia – Vlad al III-lea Drăculea (Vlad Țepeș).
  • A fost ales „rege al romanilor” (Rex Romanorum) în 1411.
  • A participat la conciliul de la Konstanz (1414-1418), care a încheiat schisma papală veche de 40 de ani și care l-a condamnat pe Jan Hus (teologul reformator de la Universitatea din Praga) la moarte pentru erezie. Câțiva ani mai târziu, după a devenit moștenitorul de drept al coroanei Boemiei, a avut de înfruntat răscoala husiților (1420-1431), care l-au considerat părtaș la condamnarea lui Jan Hus.
  • Reputația sa de afemeiat a fost folosită pentru legenda conform căreia Iancu de Hunedoara ar fi fost copilul ilegitim al regelui, și care a servit mai departe filiației lui Matei Corvin cu regii Ungariei.
  • A fost înmormântat în cetatea Oradea (Nagyvárad), după dorința sa, alături de mormântul regelui Ladislav I „cel Sfânt” (sec. XI).
Europa_Centrala_cca1400

Europa Est-Centrală în jurul anului 1400. Sunt evidențiate statele suverane.

Written by Levantul

ianuarie 30, 2014 at 2:17 pm

Afacerea Trandafiroff sau cum au avut și românii de acum 170 de ani parte de o Roșia Montană

leave a comment »

Ion-Ghica-portret_fotoIon Ghica, fiu de boier, pașoptist și om politic liberal de un mare talent în genul memorialistic, și-a propus la bătrânețe să îi adreseze lui Vasile Alecsandri o serie de scrisori publice, în care să povestească din tinerețele sale. Evocându-l pe Nicolae Bălcescu, Ion Ghica s-a abătut puțin spre afacerea Trandaffirov, care a constat într-o inițiativă cu caracter legislativ „cu dedicație” pentru exploatări miniere pe teritoriul Țării Românești / Valahiei, respinsă în cele din urmă de Obșteasca Adunare (adunarea parlamentară de atunci). Pe atunci, inițiativa legislativă aparținea domnului, Gheorghe Bibescu (1843-1848), care după ce a fost instalat la domnie cu susținerea Rusiei – protectoare a Principatelor Valahiei și Moldovei – a ținut să facă niște „gesturi de recunoștință” față de supușii ruși. În cazul acesta, partida națională din Obșteasca Adunare a reacționat – animată probabil și de puternice sentimente anti-rusești – și a reușit să blocheze trecerea legii, cum am zice azi. Desigur, afacerea nu a fost unică nici în istoria economică universală, nici în istoria practicilor politice de tip discreționar, însă am avut o surpriză pe care m-am gândit să v-o împărtășeșc.Gheorghe_Bibescu_domnitor_George_Bibesco

„Vodă Bibescu, rădicat astfel la scaunul domniei contra voinței națiunei și chiar în contra boierilor partidului său, s-a crezut dator să își arate recunoștința sa către acei care-l ajutase [rușii - n.r.] și a încercat să se concedeze esploatarea tuturor mineralelor din principatul Valahiei ca monopol unui industriaș rus, vestitului Trandaffirof și, printr-o încheiere a sfatului administrativ, interpretând legea regulamentară într-un mod meșteșugit, acorda acelui Trandaffirof dreptul și monopolul de a esploata toate mineralele din țară.

Ca să fie bine înțeles, voi aminti că Regulamentul organic regula dreptul de esploatare a minelor în modul următor:

1. Orice proprietar avea dreptul de a esploata minele după proprietatea sa, dând statului 10 % din productul curat.

2. Descoperindu-se o mină pe o moșie particulară și guvernul voind ca acea mină să fie esploatată, avea dreptul să previe pe proprietar și să-i ceară a o esploata, iar în caz când, după 18 luni după somațiune, proprietarul nu ar punea-o în esploatare, guvernul era în drept a o esploata pe seama statului, dând proprietarului 10 % din productul curat.

Sfatul administrativ, trecând peste drepturile de proprietate a moșiilor statului și ale clerului, acordase lui Trandaffirof dreptul de a se substitui proprietarilor; și s-a văzut deodată circulând două broșuri conținând dreptul acordat lui Trandaffirof, prevenind pe proprietari a avea să se conforme cu încheierea făcută întru aceasta de Sfatul administrativ.

Aparițiunea acelor broșuri și planurile lui Trandaffirof d-a aduce 5 000 de lucrători ruși a înspăimântat țara, încât un strigăt s-a ridicat dintr-o margine la alta, și Obșteasca Adunare a trebuit să facă un raport la domn, blamând încheierile Sfatului administrativ, cerând anularea – un adevărat blam dat ministerului; acel act merită a fi raportat aci:

‘Preaînălțate doamne,

Obșteasca Adunare a văzut cuprinderea ofisului înălțimei-voastre, cu nr. 154, ce ați binevoit să-i adresați la raportul cu nr. 166, și s-a pătruns de multă mâhnire pentru băgările de seamă ce-i faceți, că ar fi ieșit din hotarele atribuțiilor sale și că ar fi călcat regulele bunei-cuviințe și a căzutului către înalta oblăduire respect, cerând prin al său raport desființarea jurnalului încheiat de Sfatul administrativ extraordinar în privința esploatației minelor și întărit prin ofisul înălțimei-voastre; mai adăogându-se și că nu s-a pătruns de cuprinderea pomenitului jurnal, ce este întemeiat chiar pe dispozițiile articolelor acelora cu cari s-a slujit la întru-expunerea din raportul său atins de prezisa pricină; la acestea luând Adunarea voie de la înălțimea-voastră, vă supune cu respect că, având supt vedere în toată vremea par. de la art. 54, art. 56 și par. de la art. 57 al Regulamentului organic, ce pe lângă altele o îndatorează ca să judece folosul tuturor măsurilor ce s-ar lua în pricini ori deobște sau întâmplătoare, socotește că n-a pășit peste ale sale atribuții, dacă privind pricina minelor, unul din obșteștile folosuri ale țărei, a chibzuit potrivit cu îndatoririle la care a supus-o pravila organică, să roage pe înălțimea-voastră, în urma deslușirilor ce luase despre cuprinderea jurnalului, ca să porunciți a se desputernici pre cât el nu se va fi aflând coglăsuitor cu legiuirile în ființă, precum și a se desființa tipăritele și obștitele examplare și a se popri de a nu mai țircula pentru depărtarea lor de la temeiurile prăvilei, pe care nu le-ar fi socotit că ar putea însemna cevași dacă nu le-ar fi recunoscut îmbrăcate cu caracter oficial. Acestea au fost, preaînălțate doamne, cuvintele pentru care Adunarea a întins plecata sa rugăciune doveditoare a singurii dorinți ca să vază prescrise chibzuirile atingătoare de esploatația minelor înlăuntrul cercului articolilor 178 și 179 a Regulamentului organic; având subt vedere, osebit de alte considerații ce privea la măsurile cerute spre asigurarea venitului statului, și darea sorocului de doisprezece ani, punct de căpetenie și vrednic a se lua în băgare de seamă, nefiind nicicum cuprins în pomenitele articole; care soroc, pentru ca să se dea de s-ar fi judecat folositor, trebuia ca o adăogire la pravilă să se așeze după formele legiuite prin art. 55 a Regulamentului spre a nu se împiedica altmintrelea nici sloboda dispoziție a fiecăruia proprietar întru cele de bunăvoie tocmeli.

Nu nădăjduia însă Adunarea a priimi de la înălțimea-voastră răspunsul, prin care nu numai sentimentele sale să cunosc altele decât cele adevărate și respectuoase către înalta oblăduire, ci și îndatoririle puse asupra ei prin articolile 54, 56 și 57 se lasă neluate în băgare de seamă. Adunarea dar se mărginește și acum întru a repeta plecata sa rugăciune, cerând cu supunere cele cuprinse în raportul său cu nr. 166.

Iar cât pentru ceea ce privește la viitorul ei, după cum bine ați voit înălțimea-voastră să adăogați în sfârșit, ea mai întâi socotește de netăgăduit a vă încredința că nu uită, nici va uita vreodată datoriile sale către înalta oblăduire, având după aceasta deplină mulțumire a se mângâia de nădejde, că ființa și locul ce înfățișează stau supt suzeranitatea și ocrotirea amândorora făcătoarelor de bine prea înalte puteri.

Acest raport s-au primit de Obșteasca Adunare după cele mai multe glasuri potrivit cu par. g de la art. 48 din Regulament.

Președinele Obșteștei Adunări:

(Semnat) Neofit mitropolitu Ungro-Vlahiei.

(Semnați) Alexandru Ghica, Const. G. Filipescu, Scarlat Gr. Ghica, Const. Gr. Ghica, Gr. Cantacuzino, I. Slătineanu, C. Filipescu, N.A. Nicolescu, C.N. Brăiloiu, A. Cocorăscu, I. Bălăceanu, C. Costescu, I. Văcărescu, M. Filipescu, A. Racoviță, C.Gr. Suțu (și un indescifrabil).

Nr. 205, 1844, februare 29.’

În dezbaterile asupra cestiunei Trandaffirof s-a relevat pentru întâiași dată talentul de orator politic a răposatului Barbu Catargiu, care, ca director al Departamentului Dreptății și deputat, a susținut cu multă căldură cauza concesionarului; dar elocința sa a trebuit să se aplece dânaintea cuvintelor patriotice a lui Costache Niculae Filipescu, a lui Niculae Niculescu și a celoralalți deputați.

Această victorie a Parlamentului din București din anul 1843 [1844 - n.r.] a fost urmată de satira plină de spirit a poetului Eliad, intitulată Măceșul [vezi mai jos - n.r.].

Cestiunea Trandaffirof era la ordinea zilei și făcea obiectul tuturor vorbirilor, și a noastre când suiam dealul Filaretului”.

(Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri, fragment din scrisoarea datată 1886)

***

Satira „Măceșul”, scrisă și tipărită de Ion Heliade Rădulescu:

Măi măceșe, măi măceșe,
Măi spioane, măi ploscașe,
Dă-ne pace și te cară,
Du-te dracului din țară!
Ești un proclet mărăcine,
Nu ne-aduci tu vreun bine.
Pirul ăla e rea piază:
Unde-apucă, se-ncuibează;
Sapă locul, găurește -
Dă-ne pace și te cară,
Du-te dracului din țară!

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 340 other followers

%d bloggers like this: